Memorialul durerii, al efortului, al păcii și al liniștii…la 7 ani distanță!
Au trecut 7 ani de la tragicul eveniment din Munții Apuseni, eveniment care a constituit punctul de înființare și de plecare pentru Asociația West Alpine. Un punct născut din dorința de a ajuta și de a fi acolo, atunci când trebuie, pentru comunitate și pentru binele comun!
Probabil sunt multe necunoscute înca despre acel tragic eveniment și vor fi pentru mult timp, însă în sufletele noastre ce s-a întamplat acolo nu este uitat și pentru asta în fiecare an ne îndreptam inimile, gândurile și pașii spre acel loc.
Tocmai de aceea am ales să fim pe ora 16, la cota 1600, acolo unde cerul se unește cu pământul, unde marea de un alb imaculat iși dăruiește splendoarea celui care o privește, dar în același timp îi încearcă puterile celui care o simte.
Probabil niciodată nu vom simți cu adevărat, nici măcar 1% din ce au trăit acei oameni, în acele momente cumplite, însă în memoria lor, a celor care s-au pierdut și a celor care au rămas, ne-am dorit să parcurgem acea distanță pe jos, pe viscol, într-o liniște înfricoșătoare.
Totodată nu am uitat și de cei mai puțin norocoși din acele zone, și am ținut într-un cadru restrâns să le facem o bucurie, ducându-le cele necesare trecerii cu bine peste iarna aceasta.
Le mulțumim tuturor celor prezenți care au înfruntat cu vitejie toate capriciile vremii și le mulțumim membrilor activi care au donat pentru a aduce un zâmbet pe chipurile celor greu încercați.
„Se face seară, şi e timp să plecăm. Dar nu mult. În barba fiecăruia se-aude -No păi Dumnezeu să-i ierte.- Şi ecoul răspunde. -Iertaţi sunt. Dar nu uitaţi.-” – Brazii nu uita – Gabriel Diaconu