Faptele bune continuă…!
În urmă cu o saptămână, un coleg de al nostru, ne-a semnalat faptul că a depistat într-o zonă montană greu accesibilă, o familie foarte greu încercată, care trăiește la limita existenței într-o rulotă, sus în vârf de deal.
Ne-am pus imediat pe treabă și în cadrul asociației am pus din nou mână de la mână, să achiziționăm cele necesare, ne-am pus o drujbă cu noi să le pregătim niște lemne și ne-am dus direct în locul specificat.
Bucuria a fost imensă pentru cei doi oameni în vârstă și pentru copilul lor cărora le promitem că le vom mai face o vizită și la primăvară.