Poiana de Vascau – Întoarcerea la comori – Din cele mai vechi timpuri pana in prezent!
La data de 31 Mai 2015, echipa West Alpine facea prima sa drumetie pe Varful Bihor, o drumetie dincolo de frumoasa Vale a Muresului unde se intinde masivul Apusenilor, avand infatisarea unei palme cu degetele rasfirate.
E atat de vast incat, de l-ai putea ridica din loc, ai putea acoperi cu el intreaga Transilvanie.
Inaltimea cea mai mare nu trece de 1849 de metri, iar printre crestele muntilor se adancesc bazine interioare cu o deasa populatie romaneasca.
Nici un tinut din muntii nostri nu are infatisari atat de variate ca Muntii Apuseni. Cand ii privesti dinspre Valea Muresului, par valurile uriase ale unei mari infuriate. Iluzia este data de o creasta de calcar care se inalta aici si care, din departare, seamana cu un paravan de argint si azur.
In centru, claile vulcanice ies indraznete din invelisurile pamantului, iar vestita Detunata – cu aschiile sale de bazalt, indoite – este una din minunatiile tinutului.
Mai spre apus, se intinde o zona calcaroasa ciuruita de gropi si de pesteri fantastice cum este cea la Scarisoara care adaposteste din timpuri foarte vechi un ghetar subteran.
Altfel, formele generale ale masivului sunt line, pe inaltimi se intind sesuri mai largi decat in oricare alta parte a Carpatilor, locuite si cultivate de moti – locuitorii satelor rasfirate pe aceste varfuri de munti pana la 1300 m altitudine.
Crescuti in asprimea tinuturilor de aici, motii sunt oameni vanjosi, darzi, tacuti, rabdatori si care au adunat sub pavaza credintei o potenta de energie care, odata descatusata, ii face sa se manifeste hotarat si pana la capat precum Horia sau Avram Iancu, care, in cateva zile, au rasculat si au organizat Tinutul.
Nu poti cuprinde Tara Motilor in cateva randuri si nici nu trebuie incercat, un astfel de tinut trebuie umblat, iar nu imaginat, pentru a vedea nu doar ce ti se ofera, insa si tot ce a voi.
Dincolo de aceste comori vizibile, putini stiu ca la mai putin de 10 kilometri de Varful Bihor, se intinde o zona in culoarul Depresiunii Beiusului la nivelul caruia se realizează intrepatrunderea dintre Muntii Apuseni si Campia de Vest, extrem de bogata in zacamintele sale si cu o traditie de aproape 1000 de ani, in ale mineritului, aceasta zona nu e alta decat zona Vascaului.
Se spune ca zona Vascaului este cea mai frumoasa zona din Romania. Aici, in inima Apusenilor se poate vedea intr-o zi senina varful Cucurbata Mare (1849 m) in toata splendoarea lui din fiecare colt al zonei.
Inceputurile vietii omenesti in zona Vascaului sunt atestate arheologic inca din paleolitic. Bogatia bazinului hidrografic, climatul destul de bland si formele de relief, cu intinse zone muntoase acoperite de paduri, au creat conditii pentru formarea de asezari omenesti.
Satul Poiana numit si Poiana de Vascau este asezat in SE jud Bihor, intre varfurile montane Bihor(1849m) si Piatra Aradului (1429m) la 9 km de localitatea Vascau si la 102 km de Municipiul Oradea. Centrul satului are altitudinea de 492 m si coordonatele GPS N 4626.923(latitudine nordica), respectiv E 22 34971 (longitudine estica).
In aceasta zona mineritul este una dintre cele mai vechi ocupatii ale locuitorilor zonei. Mineritul este atestat documentar inca din secolul al XIII-lea, in anul 1270 regele maghiar Stefan Al II-lea i-a donat episcopului latin de Oradea domeniul Beiusului, in care se afla zona Baita si Poiana de Vascau.
Mineritul in zona a inceput prin extragerea de aur, argint si fier,din gropi sapate de localnicii din zona Vascaului. Concomitent cu extragerea fierului din santuri si gropi, localnicii au incercat inca din evul mediu extragerea de aur si argint dupa modelul de la Brad, Rosia Monata si Baia de Aries. Defapt exista dovezi ca la Poiana aurul s-a extras inca de pe vremea romanilor.
De asemenea in jurul anului 1600 s-a inceput si extragerea minereurilor de cupru.
Invazia otomana a oprit dezvoltarea mineritului in zona, dar odata cu revenirea habsburgilor in Transilvania s-a reluat activitatea extractiva dupa anul 1700, mult mai bine organizata.
Mineritul a devenit ocupatia principala a poienilor abia atunci cand a inceput exploatarea uraniului de la Baita si apoi de la Poiana.
Descoperirea zacamantului de uraniu de la Baita si Poiana ramanand si azi invaluita in mister.
La inceputul secolului trecut, studentii Facultatii de Geologie de la Viena, impreuna cu coordonatori de profesori romani, au facut practica in Muntii Apuseni, iar acestia controland radiometric esantioanele de roci colectate, au sezizat o prezenta a radioactivitati mult peste limita normala.
Acesta a fost punctul de pornire prin care profesorul Clujean Mihailovici a obtinut multe date despre localizarea uraniului in zona Baita.
Dictatul de la Viena, a facut ca Facultatea de Geologie sa se multe din Cluj in Timisoara, lucru ce a redus drastic cercetarile in zona.
Profesorul Mihailovici a refuzat colaborarea cu germanii, motiv pentru care a fost inchis. A fost eliberat dupa razboi, dar a refuzat din nou colaborarea de aceasta data cu rusii, fiind iarasi inchis. Acest refuz l-a costat viata, acesta murind in conditii suspecte in anul 1952. Odata cu el au trecut in lumea de dincolo multe taine ale Apusenilor si ale subsolului lui.
Minereul extras a fost depozitat apoi in halde pana in anul 1978, cand s-a construit la Feldioara Uzina R, primul obiectiv nuclear romanesc. Dupa 1978, minereul extras a fost dus la Feldioara unde a fost tratat si imbogatit hidrometalurgic.
Concomitent s-au desfasurat lucrari de exploatare in vecinatate si s-au identificat iviri de minereu la Arieseni-Galbena, Valea Leucii, Varful Tapu, Padis, etc. Majoritatea dintre acestea au ramas in diferite statii de cunoastere si isi asteapta valorificarea in timp…
Cele mai importante galerii de exploatare de la Baita si Poiana au fost galeriile 23, Noroc Bun (care apartin de Mina Baita) si galeria 720 Poiana (care apartine de mina avram Iancu).
Galeria Noroc Bun porneste din Baita si dupa 1,8 km iese in Poiana, la 6 km de sat, la o altitudine de 720 metri, in locul unde odinioara se afla Atelierul Mecanic al minei si cantina minerilor.
La Atelierul Mecanic se repara trenuletul care iesea din mina, iar la cantina minerilor li se oferea o masa calda ortacilor care intrau in sut.
Din pacate asa cum se poate vedea in imagini, echipa West Alpine a surprins fotografii emblematice cu locurile si minele de odinioara, care acum au fost lasate in paragina din nepasarea unor diversi oameni care ar fi trebuit sa valorifice bogatiile imense ale acestei zone.
Odata cu aceasta drumetie in zona Vascaului, echipa West Alpine a ramas profund impresionata de potentialul fantastic al acestei zone, insa in acelasi timp a plecat cu un gust amar si cu o tristete enorma in suflet vazand acele distrugeri de neinchipuit savarsite cu atat de multa nepasare odata cu trecerea timpului.
Speram prin aceasta postare sa tragem un semnal de alarma persoanelor competente, pentru a salva cat se mai poate din acea zona. Sa oprim defrisarile si sa repornim macar turismul in acel loc binecuvantat de Dumnezeu, daca totusi extractia miniera va ramane la stadiul de valorificare abia pentru copii copiilor nostri.
Multumiri deosebite membrului nostru Negru Aurel, care locuieste in acea zona si care ne-a pus la dispozitie diferite informatii deosebit de importante, dar si paginii Jurnal de Calatorie!
Va multumim si va invitam sa vizionati imaginile!
Echipa, West Alpine Off Road!
